Image

Istoria Sapunului

2014-12-11  |  3536 vizite


    Aparent nimeni nu stie exact cand a fost descoperit sapunul. Exista diferite legende legate de inceputurile sale.
    Dupa o legenda romana, sapunul a fost numit dupa Muntele Sapo, un loc stravechi pentru sacrificii animale. Dupa ce acestea aveau loc, ploaia spala grasimea animala si cenusa de sub altarul ceremonialelor, ducandu-le in jos, pe malurile raului Tiber. Femeile au observat ca daca spalau rufele in anumite parti ale apei, dupa o ploaie zdravana, acestea ramaneau mult mai curate.
    Sapunul a fost descoperit in cilindre de lut in timpul sapaturilor din Babilonul antic, fapt care evidentiaza ca obtinerea lui era cunoscuta inca din 2800 i.Hr. Inscriptiile de pe cilindre contin informatii despre fierberea grasimilor cu cenusa, aceasta fiind o metoda de a face sapun.
    Moise a dat poporului legi clare legate de curatenia personala. Relatarile biblice arata ca israelitenii stiau ca amestecand cenusa cu uleiuri era produs un fel de gel pentru par. Sapunul este mentionat de doua ori in Biblie, dar s-a convenit ca termenul borith, care a fost tradus ca sapun, denumeste un termen generic pentru orice agent de curatare.
    Din secolul al II-lea d. Hr., medicul grec Galen recomanda sapunul atat in scop medicinal, cat si pentru curatare.
    Obisnuinta folosirii bailor s-a dezvoltat si a decazut in Europa odata cu civilizatia romana. Dupa caderea Romei in 467 d.Hr., a avut loc si abandonarea utilizarii bailor, lipsa curateniei si conditiile sarace de viata contribuind la dezvoltarea multor boli in perioada Evului Mediu.
    Dupa secolul al VII-lea au aparut producatorii de sapun in Spania si Italia, unde sapunul era obtinut cu grasime de capra si cenusa din lemn de fag. In timpul aceleiasi perioade, francezii obtineau sapun folosind uleiul de masline. Dupa introducerea  parfumurilor, au aparut sapunurile speciale pentru baie, pentru barbierit sau spalarea parului, pentru rufe. Se pare ca regele Ludovic al XIV-lea al Frantei a decapitat trei producatori de sapun pentru ca  au adus produse care i-au iritat pielea foarte sensibila.
    Englezii au inceput sa faca sapun in timpul secolului al XII-lea. In anul 1633, regele Charles I a acordat un monopol de paisprezece ani Societatii producatorilor de sapun din Westminster. In timpul domniei reginei Elizabeth I, consumul de sapun in Anglia a fost mai mare decat in orice tara din Europa. Se pare ca insasi regina a fost promotorul modei, intrucat facea o baie la patru saptamani, chiar daca era necesar sau nu.
    Odata ce industria sapunului a inceput sa ia avant in Anglia, a devenit obiectul unor serii de restrictii si taxe zdrobitoare, abia in 1853 fiind desfiintata taxa pe sapun.
    In secolul al XVIII-lea baia a revenit la moda. In 1791, chimistul francez Nicolas Leblanc a descoperit procedeul de extragere a sodei din sarea obisnuita. Cam in aceeasi perioada, Louis Pasteur sustinea ideea ca o buna igiena personala reduce raspandirea bolilor.
    La inceputul secolului al XIX-lea, producerea sapunului a devenit una dintre industriile cu dezvoltarea cea mai rapida din SUA. Taranii americani faceau sapun de casa folosind un procedeu din timpurile coloniale. Pastrau cenusa de la focuri luni de zile, iar cand adunau destula grasime de la taierea porcilor, puteau face sapun natural.
    Vechea lesie se facea folosind cenusa de lemn tare, un butoi pentru cenusa si apa de ploaie. Se faceau gauri in fundul butoiului, apoi acesta era asezat pe o lespede scobita, peste pietre. Deasupra era format un strat de paie,crengi si bete, cu rol de filtrare. Dupa umplerea butoiului cu cenusa, apa de ploaie era turnata pentru a filtra lesia maro care curgea in scobitura din lespede si apoi turnata intr-un vas. Alti producatori de sapun foloseau un cos pentru cenusa in locul butoiului, iar lesia era stransa intr-un vas asezat chiar sub cos.
    Partea cea mai dificila era stabilirea concentratiei pe care o avea lesia. Ea era considerata avand duritatea potrivita atunci cand un ou sau un cartof mic, pus in acea solutie, plutea la jumatatea distantei dintre fundul si suprafata lesiei. Daca oul sau cartoful plutea la suprafata, concentratia era prea mare, iar daca se scufunda imediat, era prea slaba. Unii producatori de sapun foloseau pene de gasca sau gaina pentru a-si testa lesia: daca pana scufundata in solutie incepea sa se dizolve, atunci concentratia era potrivita.
    In timpul Primului razboi mondial, sapunul comercial, asa cum il stim noi astazi, si-a facut aparitia. Ranile razboiului au avut o nevoie marita de agenti de curatare, iar ingredientele necesare pentru obtinerea sapunului erau insuficiente. Cercetatorii germani au dezvoltat o formula din componente sintetice in urma careia au rezultat detergentii.
    Multe sapunuri comerciale disponibile astazi sunt de fapt detergenti, obtinuti din produse petroliere, iar conform legii nu pot purta denumirea de sapun.
    Dupa Primul razboi mondial si pana in 1930, sapunul era obtinut dupa metoda batch kettle boiling in care toate ingredientele erau adaugate la inceputul procesului de fierbere. Producatorii de sapun aveau cazane imense in care produceau mii de kilograme de sapun saptamanal. La putin timp, o inventie numita proces continuu a fost introdusa si imbunatatita de o mare companie. Acest procedeu a redus timpul de obtinere a sapunului la mai putin de o zi. Multi producatori folosesc si acum metoda aceasta.
    Astazi se constientizeaza mai mult efectele adverse ale aditivilor sintetici din sapunurile comerciale. Consumatorii educati citesc etichetele, optand pentru sapunuri naturale, ca ale noastre. 
    Sapunurile Natural Bucovinean sunt facute in cantitati mici, din ingrediente naturale. In timp ce strabunica folosea un ou crud pentru a determina concentratia lesiei, noi lucram cu tabele speciale si softuri pentru a calcula proportiile corecte ale ingredientelor. Rezultatul este unul minunat: sapun 100% natural, care sa corespunda nevoilor reale ale pielii dumneavoastra.