Image

Uleiul de argan

2014-11-05  |  1393 vizite

Ce este uleiul de argan

Arborele de argan, Argania spinosa, face parte din familia Sapotaceae, din care face parte si renumitul arbore de shea (Butyrospermum parkii). Avand un aspect general asemanator cu cel al maslinului, arganul are unul sau mai multe trunchiuri noduroase si rasucite, cu ramuri lungi, acoperite de spini. Ca inaltime ajunge de obicei la 4 - 8 m, atingand foarte rar chiar 12 m. Asa cum maslinul defineste zona mediteraneana, arborele de argan este specific peisajului marocan, unde creste formand mici paduri. Durata sa de viata este de 150-200 de ani, dar exista si exemplare care au depasit 400 de ani.

In perioadele de seceta prelungita frunzele sale cad, iar cresterea ii este stopata, supravietuirea fiindu-i asigurata, astfel, pentru cativa ani. Odata cu venirea ploii frunze noi se ivesc in doar cateva zile, iar arborele infloreste si produce fructe. In perioadele cu precipitatii bogate,  pe acelasi arbore se pot gasi, in acelasi timp, patru generatii de flori si fructe aflate in diferite stadii de dezvoltare. Florile sunt mici, se afla la axila frunzelor si au culoare galben-verzuie. Fructele au initial culoarea verde, devenind galbene in perioada de coacere. Ca aspect se aseamana cu maslinele si contin una sau trei seminte din care se obtine uleiul. Tegumentul semintelor este de saisprezece ori mai dur decat cel al alunelor de padure avand gust iute si amar.

Arborele produce fructe o data la doi ani, dar din cauza scoartei groase si crapate si a ramurilor tepoase, recoltarea nu se poate face ca la maslin, cu ajutorul masinilor sau prin scuturare, pentru ca ramurile s-ar rupe. Singura posibilitate de recoltare este de a astepta pana la caderea fructelor pe pamant.

Dificultatea de a avea acces la aria restransa in care creste acest arbore, precum si indelungatul proces de prelucrare si stoarcere a fructelor, fac din uleiul de argan un produs rar si pretios atat pentru  gastronomie, cat si pentru cosmetica naturala.

Pentru alimentatie, uleiul de argan este obtinut printr-o metoda manuala veche, prin zdrobirea pulpei uscate a fructelor de catre femei, fara ca semintele sa fie afectate. Semintele sunt apoi sparte intre doua  pietre, sunt inmuiate in apa si este indepartat manual tegumentul amar. Sunt apoi uscate si macinate in mori de piatra. Din terciul uleios ce se formeaza la rasnire se extrage uleiul, prin amestecare cu apa calduta; amestecul de apa si ulei este scurs intr-un vas si lasat sa se decanteze. Uleiul gras, de culoare galben deschis sau inchis, uneori chiar portocaliu, usor tulbure, are un gust asemanator  cu cel al uleiului de arahide.

Pentru obtinerea unui litru de ulei de argan este nevoie de 30-50 kg  de fructe  care pot fi prelucrate  intr-o zi de o femeie berbera. Comparativ, pentru un litru de ulei de masline sunt necesare doar 10-15 kg de masline.

Tegumentele seminale si partea lemnoasa sunt folosite ca sursa de incalzire, iar turtele presate, rezultate in urma extragerii uleiului reprezinta un furaj valoros pentru animale. Lemnul  extrem de dur al arganului, cu o variatie mare de culori este folosit pentru constructia caselor si pentru sculptura. Scoarta arborelui de argan contine o guma (guma de argan), folosita de berberi ca substanta adeziva.

Arborele de argan a fost mentionat in scrierile medicilor si botanistilor vestiti ai Evului Mediu. Berberii foloseau uleiul in alimentatie pentru prepararea unor alimente care se consuma reci. In mod  traditional ei isi inmoaie painea in ulei de argan, iar amestecandu-l cu migdale si miere prepara dulciuri. In arta culinara, uleiul de argan face parte, alaturi de trufe si de caviar, din galeria celor mai pretioase alimente.

Din nefericire incercarile de cultivare a speciei in Indiile de Est, Australia, Spania, Tunisia, Libia, Kenya sau Cipru nu au dat rezultate, deoarece semintele de argan rareori germineaza, iar daca acest lucru se intampla, planta nu se dezvolta. Din motive neelucidate, in ultimii ani, multe exemplare nu mai formeaza fructe care sa ajunga la maturitate, ceea ce inseamna pierderea anuala a 25000 de plante noi.